Anunțuri

6

Consiliere INSP

Mobilități Erasmus +

Bilbao, Spania

Napoli, Italia

Porto, Portugalia

Școala noastră

Motto:Pentru fiecare om viața sa este o școală de la leagăn până la mormânt, tot ce suntem, ce facem, ce gândim, vorbim, auzim, dobândim, posedăm, nu este altceva decât o anumită scară pe care urcăm din ce în ce mai mult, spre a ajunge cât mai sus, fără însă a putea atinge suprema treaptă.”

(Comenius)

Școala și-a deschis porțile la 15 septembrie 1976, cu un număr de 23 de clase și cu un efectiv de 761 de elevi, odată cu cartierul în care este  amplasată, Micro V.

Astăzi, după atâția ani de la înființare, școala al cărei nume inițial a fost ,,Școala cu clasele I-VIII nr. 16 Buzău”, poartă numele de ,,Școala Gimnazială Ion Creangă Buzău” și numără 15 clase și 325 elevi.

De-a lungul timpului, școala a reușit să intre în rândul școlilor mari din Buzău, nu numai datorită efectivelor de elevi și implicării cadrelor didactice, ci și prin rezultatele obținute de elevii noștri la învățătură, la concursuri, activități cultural-artistice și sporive. În urma rezultatelor obținute la engleză, foarte mulți dintre elevi au fost admiși la liceele de renume din oraș, ulterior devenind studenți/absolvenți ai facultăților de Medicină, Politehnică, ASE, ai Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică.

Școala noastră promovează principiile unui învățământ modern, centrat pe elev. În acest sens, s-a implicat în numeroase proiecte și programe cu parteneri din comunitatea locală și străinătate. Printre acestea, se numără Programul ,,Eco-Schools”, în care a intrat încă din anul 2008 și, de atunci, a obținut ,,Steagul Verde” la fiecare evaluare. De asemenea, membră a comunității eTwinning din anul 2015, instituția noastră de învățământ a reușit să obțină, în 2018, certificatul de ,,Școală eTwinning”.

Școala noastră, împreună cu toți factorii educaționali, asigură tuturor elevilor proveniți din mediu multicultural, șanse egale de studiu, protecție socială, dezvoltare intelectuală și a carierei într-o Europă Unită prin întărirea și diversificarea laturii formative a procesului educațional. De asemenea, promovează un învătământ de calitate, cu finalități derivate din cerințele și orientările reformei în educație. În mod constant, cadrele didactice urmăresc formarea elevilor nu doar ca niște oameni instruiți, ci și ca cetățeni activi, conștienți de propria lor identitate, capabili de a face față provocarilor vieții.

În sprijinul elevilor, școala oferă servicii de suport educațional, anume serviciu de logopedie și servicii de sprijin pentru copiii cu dificultăți de adaptare școlară, dispunând astfel de un cabinet de consiliere psihopedagogică.

De asemenea, școala are în dotare laboratoare de biologie, chimie-fizică, de informatică, bibliotecă, sală de sport, cabinet medical și supraveghere video.

Din dorința de a-și fundamenta oferta educațională pe baza nevoilor de dezvoltare personală a elevilor, din septembrie 2022, s-au reînființat clasele pregătitoare în regim ,,Step by Step”.

Începând cu anul școlar 2025-2026, în structura unității noastre de învățământ a fost integrată Grădinița cu Program Prelungit Nr.9, aceasta funcționând ca structură arondată a școlii.

Prin includerea acesteia în cadrul unității, școala noastră își extinde oferta educațională și își consolidează rolul în comunitate, asigurând continuitatea parcursului educațional al copiilor, de la nivel preșcolar, la nivel primar și gimnazial, precum și o mai bună coordonare a activităților educaționale.

Grădinița își desfășoară activitatea în conformitate cu curriculumul național pentru educația timpurie și cu principiile educației moderne, având ca obiectiv dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere cognitiv, social și emoțional. Prin activitățile desfășurate, cadrele didactice urmăresc stimularea curiozității, a creativității și a dorinței de învățare, oferind copiilor un mediu educațional sigur și stimulativ.

Școala noastră este implicată activ în programul Erasmus+, o inițiativă a Uniunii Europene dedicate educației, formării și cooperării internationale. Prin participarea la aceste proiecte, ne propunem să dezvoltăm competențele elevilor și ale profesorilor și să consolidăm dimensiunea educației.

Activitățile desfășurate în cadrul proiectelor Erasmus+, le oferă elevilor ocazia de a interacționa cu tineri din alte țări, de a descoperi culturi diferite și de a-și dezvolta competențele lingvistice, digitale și sociale. Totodată, sunt promovate  valori precum cooperarea, respectul pentru diversitate și incluziune.